În pădurile de lângă Braşov trăiesc peste 100 de exemplare, în condiţiile în care numărul lor n-ar trebui să depăşească 40. Restul ar trebui împuşcaţi, cred vânătorii, însă nimeni nu pare interesat. Poate şi costul pentru o astfel de distracţie îi sperie chiar şi pe vânătorii înrăiţi: 5000 de euro pentru împuşcarea unui exemplar de urs brun. Aşa se face că deşi suntem în plin sezon de vânătoare nimeni nu a depus cerere pentru a obţine autorizaţie să împuşte fiarele. Autorităţile se aşteaptă ca în curând, urşii să dea din nou iama la containarele de gunoaie de la marginea oraşului.
Ca să nu ajungă în oraş, vânătorii pun zilnic în pădure tone de mâncare. Nimeni nu ştie însă ce se va întâmpla cu animalele când rezervele se vor termina. Mai mult, urşii gunoieri nu mai sunt doriţi nici ca trofee de vânătoare. În aceste condiţii, vânătorii se aşteaptă ca animalele sălbatice să revină în curând în oraş.
Observator