Astfel, indicele Nikkei, al bursei din Tokyo a scăzut cu 1,3%, acţiunile din Australia cu 1,2%, iar cele din Singapore cu 0,6%. Cele asiatice au coborât cu 11% de la începutul anului 2008, ca urmare a problemelor economice din SUA.
Pentru Europa, analiştii anticipează declinul unor indici precum FTSE 100, care include acţiunile celor mai mari companii britanice, DAX al bursei din Frankfurt şi CAC 40 al bursei din Paris.
Dolarul a coborât faţă de moneda unică europeană, ajungând la 1,584 unităţi pe euro, iar în raport cu moneda japoneză, ajungându-se la 100,99 yeni pe unitate.
Preţul aurului a scăzut la 930,5 dolari pe uncie, după ce, miercuri, a crescut cu peste doi dolari, urmând avansul cotaţiei petrolului.
Antena3.ro