Cea mai punctuală companie europeană în zona de plecări a fost Luxair din Luxembourg, iar poziţiile trei şi patru din acest clasament sunt ocupate de SN Brussels Airlines şi CSA (Cehia). Air France se află pe locul 13, British Airways pe 25, Iberia pe 20, KLM pe 10, iar Lufthansa pe 12. Trebuie menţionat şi faptul că Tarom a fost la un moment dat chiar în fruntea clasamentului. Acest lucru a fost înregistrat în ultimul trimestru al anului trecut.
"Tarom a avut o poziţie bună şi în ceea ce priveşte performanţa în domeniul bagajelor, ocupând locul patru în clasamentul pe anul 2006 şi locul al treilea în ultimul trimestru. Pe ansamblu anului, compania a avut o medie de 8,3 bagaje pierdute la 1.000 de unităţi, sub media europeană, de 15,7", a afirmat directorul de informaţii al AEA, David Henderson.
Cele mai puţine bagaje au fost pierdute de Air Malta, Turkish Airlines şi Air One, în timp ce Air France a ocupat locul 21, British Airways locul 24, Iberia poziţia a 17-a, iar KLM poziţia a 18-a în top.
Statisticile europene arată că aproximativ 85% din totalul bagajelor declarate pierdute sunt recuperate de pasageri în primele 48 de ore şi doar 0,46 bagaje la 1.000 de unităţi nu au mai fost recuperate deloc în 2006. Cele mai multe incidentele legate de bagaje ( 61%) apar atunci când este vora despre zboruri de legătură.
Asociaţia Companiilor Aeriene Europene (AEA) a fost înfiinţată în urmă cu peste 50 de ani şi include 31 de companii aeriene din Europa.
Antena3.ro