Antena 3 CNN Economic Biz News Business Târgul Imobiliar Naţional sperie vizitatorii cu preţurile (încă) exorbitante

Târgul Imobiliar Naţional sperie vizitatorii cu preţurile (încă) exorbitante

1 minut de citit Publicat la 20:15 18 Sep 2008 Modificat la 20:15 18 Sep 2008
Târgul Imobiliar Naţional sperie vizitatorii cu preţurile (încă) exorbitante
Agenţiile imobiliare primesc încă o palmă de la cumpărătorul român. Aflate deja într-o situaţie financiară precară din cauza factorilor economici interni şi internaţionali care au dus la scăderea numărului de achiziţii imobiliare, agenţiile primesc acum o nouă lovitură. Cu toate că preţurile locuinţelor au scăzut, potenţialii cumpărători au plecat de la cel mai mare târg imobiliar din România speriaţi de preţurile rămase în continuare prohibitive pentru cetăţeanul obişnuit.

Imobiliarii n-au avut un an bun. Vând apartamentele cu 40% sub nivelul pe care îl estimau în ianuarie. Vin cu tot felul de pachete de gratuităţi şi reduceri însă degeaba. Vâzătorii vorbesc de reduceri, însă de fapt oferă gratuităţi, precum locurile de parcare sau mobila. Clienţii sunt însă interesaţi doar de ieftiniri. Este un record pentru România că s-au adunat la un loc 50 de oferte şi proiecte imobiliare în valoare de 2 miliarde de euro şi nu au fost luate în seamă de nimeni.

"Majoritatea încearcă să testeze piaţa, să vadă dacă au mai scăzut preţurile, dacă au mai cerscut şi să ia apoi o decizie, după o analiză foarte amănunţită", explică Andrei Muraf, expozant.

Apartamentele noi sunt încă peste nivelul de anul trecut. Cu toate reducerile trâmbiţate, cea mai ieftină garsonieră costă 55 de mii de euro. Şi aceea este în zona interzisă de lângă Protan, unde mirosul cadaveric de animale reciclate usucă orice fiinţă vie. În rest, greu găseşti în Bucureşti un apartament decent de două camere mai ieftin de 100 de mii de euro. Pentru trei camere îţi trebuie cel puţin 150 de mii de euro.

Târgul imobiliar naţional poate fi privit deci din două perspective: prima, cea a dezvoltatorilor care încearcă să rămână pe piaţă oferind reduceri, iar a doua, a vizitatorilor, care vin, dau rapid o tură şi fug speriaţi de preţurile exorbitante.

Observator

×
x close