Ei cred că Fondul Monetar Internaţional va avea un rol principal în procesul de ajutorare al ţărilor afectate de declinul financiar. ?Europa şi Asia s-au întâlnit în condiţii de criză financiară. Suntem într-un moment în care este necesar un efort global. Aşa cum am mai spus şi înainte, fie vom reuşi să ieşim din asta împreună, fie ne vom scufunda cu toţii? a spus José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a subliniat că este absolut necesar ca măsurile de controlare a crizei mondiale, să fie implementate cât mai repede: ?Am căzut de acord că la întâlnirea de la Washington vom lua măsuri. Trebuie să luăm decizii şi să le aplicăm. Nu mai putem să ne întâlnim doar să vorbim, este timpul să decidem ce vom face.?
Cu ocazia summitului, China a dat asigurări că va participa şi ea la summitul G20 de la Washington consacrat crizei financiare, deşi până acum nu s-au resimţit efecte negative semnificative asupra economiei ţării.
Antena 3