Vizita sa la Beijing trebuie să ia în discuţie durele realităţi economice: SUA emite noi creanţe în volume record în încercarea de a-şi finanţa o gamă de programe pentru a relansa economia. În acelaşi timp, China este destul de stresată de faptul dacă coşul său cu ouă americane este în siguranţă.
Cele două state sunt prea strâns legate, prin comerţ şi pieţe, şi poziţia Chinei ca cel mai mare deţinător de creanţe guvernamentale americane, pentru a face altceva decât a se încerca să se ajungă la un acord, notează Reuters.
Geithner va merge sâmbătă în China în prima sa vizită oficială ca şef al Trezoreriei şi se va întâlni cu oficiali de top, printre care preşedintele Hu Jintao, premierul Wen Jiabao şic vicepremierul Wang Qishan.
Wen a emis un avertisment în privinţa creşterii datoriei SUA în martie, când a sfătuit administraţia Obama să păstreze valoarea de creditare a statului.
?Am împrumutat o mare cantitate de bani SUA, şi desigur că suntem preocupaţi de siguranţa activelor noastre. Am într-adevăr nişte îngrijorări", declara Wen.
De asemenea, un alt oficial, Guan Tao de la Administrarea valutelor străine, declara miercuri că criza financiară ?a lovit puternic prestigiul internaţional al dolarului. Comentariile lui Guan sunt cu atât mai remarcabile cu cât el răspunde investirea celor 1,95 trilioane de dolari în rezerve valutare.
Antena3.ro