Antena 3 CNN Economic Biz News Business Şeful FMI: Pieţele de capital vor mai scădea cu 20% înainte de a se stabiliza

Şeful FMI: Pieţele de capital vor mai scădea cu 20% înainte de a se stabiliza

1 minut de citit Publicat la 23:40 12 Oct 2008 Modificat la 23:40 12 Oct 2008
Şeful FMI: Pieţele de capital vor mai scădea cu 20% înainte de a se stabiliza
Din ce în ce mai multe voci din domeniul bancar şi finaciar avertizează că lumea se află în pragul punctului de topire. Una dintre cele mai în măsură personalită?i să se exprime asupra acestei chestiuni este preşedintele Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, care a avertizat că lumea se află în pragul unei prăbuşiri a sistemului financiar, iar pieţele de capital vor continua să scadă cu încă 20% înainte de a se stabiliza.
De altfel, semnele de stress apar din ce în ce mai mult în unele sisteme bancare ale economiilor în curs de dezvoltare, a arătat şeful FMI, citat de Reuters. El a avertizat ministerele de finanţe că cu cât devine mai severă criza financiară, cu atât mai mult vor fi afectate aceste tări, dovadă fiind declinul deja înregistrat în statele în cauză. Un pericol deosebit a fost remarcat în zona Europei de Est, din pricina relaţiilor economice cu băncile externe, dar şi din pricina pieţei imobiliare.
Per total directorul FIMI a notat că până acum pieţele ?ărilor în curs de dezvoltare au scăpat de trendul internaţiomnal, dar asta nu înseamnă că pericolul a trecut.
Miniştrii de finanţe ai statelor G7, reuniţi la Washington, au anunţat că vor lua toate măsurile necesare pentru a stopa un impas economic acut, însă, oficialul FMI a avertizat că acţiunile de până acum "nu au reuşit să stabilizeze pieţele şi să crească încrederea", scrie şi ?Times?.
Avertismentul FMI a venit după întâlinirea liderilor G7, reuniune unde au fost convenite o serie de măsuri generale pentru stabilizarea sectorului financiar, considerate însă prea vagi de specialişti. Preşedintele fracez Nicolas Sarkozy l-a invitat pe premierul britanic Gordon Brown să participe, duminică, la o şedinţă a statelor din zona euro. Invitaţia este neobişnuită întrucât Marea Britanie nu se află printre statele care folosesc moneda unică, scrie şi Mediafax.
Potrivit economiştilor, liderii europeni vor analiza două modele pentru un plan de acţiune, cel american şi cel britanic, acesta din urmă având cele mai mari şanse de a fi aprobat.
Antena3.ro

×
x close