Câştigul
salarial net a crescut în aprilie 2008 cu 24,8 procente, faţă
de aceeaşi perioadă a anului 2007, ajungând la 1.282 de lei.
Venitul net a crescut cu 7,6 la sută şi faţă de cel din luna
martie 2008, a anunţat Institutul Naţional de Statistică. Cele mai
mari câştiguri s-au înregistrat în activităţile
de intermedieri financiare, adică 3.760 de lei, iar cele mai mici în
prelucrarea lemnului.
Potrivit
studiului pe termen lung realizat de Comisia Naţională de Prognoză,
salariul mediu brut lunar va creşte, până în 2020, cu
166 la sută, ajungând la peste 3.600 de lei, comparativ cu
nivelul estimat pentru acest an, de 1.507.
Antena
3