Autoritatea federală rusă antimonopol nu a aprobat încă formarea companiei mixte, la care Gazprom ar deţine controlul cu o participaţie de 50% plus o acţiune. Totuşi, se estimează că proiectul va fi aprobat în acest an, cu anumite condiţii minore.
Analiştii şi-au exprimat îngrijorarea că o companie Gazprom-Suek ar oferi propriilor centrale energetice un acces privilegiat la carburanţi, în timp ce firmele concurente s-ar putea confrunta cu o creştere a preţurilor.
Grupul Suek, cunoscut şi sub denumirea de compania siberiană de cărbune şi energie, este cel mai mare producător rus de cărbune, în timp ce Gazprom este cel mai mare producător de gaze la nivel mondial şi furnizează un sfert din necesarul de gaze al Europei. Anul trecut, cele două grupuri au obţinut controlul a circa un sfert din sectorul rus de electricitate, după ce au cumpărat activele puse la vânzare de UES, ca parte a liberalizării sectorului energetic.
Antena3.ro