Antena 3 CNN Economic Biz News Business Românii cu salarii de 5.000 de euro, disperaţi din cauza crizei financiare

Românii cu salarii de 5.000 de euro, disperaţi din cauza crizei financiare

1 minut de citit Publicat la 12:48 13 Oct 2008 Modificat la 12:48 13 Oct 2008
Românii cu salarii de 5.000 de euro, disperaţi din cauza crizei financiare
Criza prin care trece lumea în urma prăbuşirii burselor din întreaga lume are repercusiuni şi în România. Contrar aşteptărilor, deocamdată la noi par să plângă după bani doar bogaţii, aceştia fiind cei mai afectaţi. O situaţie dificilă se întâlneşte în rândul angajaţilor din clasa medie, care lucrează la firme cu o cifră de afacere foarte mare şi care au salarii mult peste media unui român obişnuit. Deşi câştiga 4,5 sau 6 mii de euro pe lună, aceştia sunt puşi în dificultate de actuala criză financiară.
Aceştia, beneficiind de salariul foarte mare şi transparent de care beneficiază, au optat în marea lor majoritate pentru a obţine credite avantajoase de la bănci pentru diferite investiţii. Astfel, ei au reuşit să-şi cumpere terenuri, case şi alte produse de lux pe baza creditelor obţinute de la bănci. Însă problemele tocmai acum apar. Deşi au salariu mare, creditele pe care trebuie să le ramburseze lunar se ridică la aproximativ 80% din venitul lor. Aşa că, dacă un angajat are un salariu de 5.000 de euro, acesta are de dat la bancă, lunar, aproximativ 4.000 de euro.
"Am un salariu de peste 5.000 de euro, dar am şi foarte multe credite. Pe baza salariului mi-a fost uşor să le obţin şi credeam că nu voi avea probleme cu rambursarea. Numai că fluctuaţiile de curs şi deprecierea leului îmi dau acum fiori, pentru că risc să nu mai pot face faţă plăţilor", a declarat pentru Antena3.ro, sub rezerva anonimatului, un angajat de top management dintr-o mare companie care activează în România.
În condiţiile fluctuaţiilor de curs valutar şi a agitaţiei de pe piaţa bursieră, angajaţii cu salarii peste medie care au obţinut mai multe credite sunt acum disperaţi de posibilitatea de a nu mai rămâne cu nimic după achitarea ratelor lunare. Şi asta pentru că, în cele mai multe dintre cazuri, salariul şi-l încasează în lei, dar creditele le achită în euro. Cu toţii aşteaptă cu sufletul la gură sfârşitul crizei şi urmăresc cu înfrigurare în fiecare zi cursul valutar anunţat de BNR. Singurii care nu întâmpină probleme sunt cei care au preferat să-şi investească banii din salariu direct în depozite sau în achiziţionarea unor bunuri fără a apela la ajutorul creditelor bancare.
Antena3.ro

×
Etichete: criza economica
x close