Antena 3 CNN Economic Biz News Business România zdruncină neutralitatea elveţiană

România zdruncină neutralitatea elveţiană

România zdruncină neutralitatea elveţiană
02 Sep 2007   •   13:10

România e punctul să scoată Elveţia din tradiţionala neutralitate. Un contract de livrare de blindate către România a provocat o polemică serioasă în Elveţia. Producătorul de vehicule militare Mowag a confirmat că a obţinut un contract pentru livrarea de blindate către România, ţară care le-ar putea utiliza în Irak şi Afganistan.

Contractul de 62 de milioane de franci elveţieni, circa 37,6 milioane de euro, prevede livrarea către forţele armate române a unor vehicule blindate de recunoaştere Piranha III C. Potrivit publicaţiei britanice în domeniul securităţii ?Jane's Defense Weekly?, vehiculele urmează să fie utilizate în Irak şi Afganistan, o informaţie confirmată de Ministerul român al Apărării.

Contractul, deşi perfect legal, a suscitat o vie polemică pe scena politică elveţiană. O parte a clasei politice estimează că principiul neutralităţii ţării, va fi încălcat, prin încheierea acestei înţelegeri. Preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a Consiliului Naţional, reprezentant al unei formaţiuni populare de dreapta, a asigurat că dosarul va fi analizat cu atenţie. El a avertizat însă că formaţiunea sa va bloca propunerea.

Un alt politician, socialist de această dată, a declarat pentru Agenţia France Presse că este inadmisibil ca arme de fabricaţie elveţiană să ajungă în Irak. Radicalii elveţieni susţin însă cauza României. Una dintre deputate, Christa Markwalder, a declarat, tot pentru France Presse, că ?România nu vrea decât să îşi apere mai bine soldaţii?. România are în prezent 500 de militari în Irak, desfăşuraţi în cadrul forţei multinaţionale, şi 900 de soldaţi în Afganistan.

Piranha III C este un vehicul blindat uşor, montat pe 6 sau 8 roţi, care poate fi echipat cu un tun de 105 mm. Blindajul său este adaptat pentru a rezista exploziilor de mine anti-tanc.

Antena 3

×
Citește mai multe din Business
» Vezi toate știrile din Business
Cele mai noi știri
Parteneri
x close