Antena 3 CNN Economic Biz News Business România, ţara celor trei salarii minime

România, ţara celor trei salarii minime

1 minut de citit Publicat la 13:14 08 Feb 2007 Modificat la 13:14 08 Feb 2007
România, ţara celor trei salarii minime
În acest moment, în România sunt reglementate trei salarii minime, deşi mai nimeni nu are habar de acest lucru. Guvernul a reglementat un salariu minim pentru bugetari şi unul ceva mai mare pentru firmele private, deşi, o astfel de prevedere contravine grav Constituţiei. Un al treilea salariu minim se referă la persoanele cu studii superioare, care ar trebui să primească aproape 900 de lei brut. Cei de la Inspecţia Muncii sunt hotărâţi să înceapă controalele şi să dea amenzi.

Conform legii, salariul minim brut pe ţară garantat este de 390 de lei. Acesta a fost stabilit prin Hotărâre de Guvern şi se aplică tuturor salariaţilor din sectorul bugetar. În acelaşi timp, salariul minim brut pe ţară negociat de Executiv cu sindicatele, prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional, este de 440 de lei. Deci indiferent dacă eşti sau nu afiliat la un sindicat, indiferent că ai un angajat sau o mie, trebuie să aplici salariul minim brut de 440 de lei noi. Discriminarea bugetarilor contravine Constituţiei României, care la articolul 16 prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Cum bugetarii sunt şi ei cetăţeni, un salariu minim mai mic cu 50 de lei este neconstituţional. Însă, în contractul colectiv de muncă mai este prevăzut un alt salariu minim - pentru cei care au studii superioare. Acesta este de 880 de lei. Numărul celor care primesc salariul minim pe economie se apropie de jumătate de milion. În acelaşi timp, cei cu studii superioare depăşesc ca număr 1,1 milioane de angajaţi. Dar mulţi dintre ei sunt încadraţi pe posturi care nu presupun o astfel de pregătire şi sunt remuneraţi cu sume mult mai mici.

Antena3.ro

×
x close