Ultimul raport al Biroului de statistică al Uniunii arată că, în primle patru luni ale anului, în România, importurile din Uniune dar şi cele din afara ei au crescut la 15,1 miliarde de euro, faţă de 11,5 miliarde cât era anul trecut. În cifre absolute, importurile noastre rămân mici, comparativ cu cifrele europene.
Spre exemplu, ţări mult mai mici, precum Slovacia sau Cehia au importuri de 13,5 miliarde, respectiv 22,7 miliarde de euro. Dacă România a înregistrat o creştere de 31 la sută, Slovacia a raportat 27 sută, iar Cehia, 22 la sută.
Dar percepţia se schimbă în privinţa se schimbă în privinţa exporturilor. Din ianuarie până în aprilie, din Slovacia au plecat mărfuri de 13,1 miliarde de euro, cu 38% mai mult decât în 2006. Cehia a facturat exporturi de 29,2 miliarde de euro, adică o creştere de 24%. Ritmul de creştere a exporturilor României a fost de 15% în primele patru luni, valoarea acestora fiind de 9,3 miliarde de euro.
Antena 3