„Avem acum un sistem industrial complet, începând de la dezvoltare, producţie şi până la vânzări, iar cifra de afaceri a companiei va atinge 3 miliarde de euro în acest an”, a spus Fourmont. Potrivit declaraţiilor sale, România este a şasea ţară ca importanţă comericală pentru Renault, Dacia fiind al doilea brand al grupului.
Din arsenalul Renault în România fac parte Uzina de Automobile Dacia, o uzină pentru trenurile de rulare şi una pentru cutii de viteze, precum şi două centre, unul de export de colecţii dezasamblate şi unul de cercetare tehnologică. Fourmont a estimat că producţia Dacia va atinge pâna la sfârşitul anului 205.000 de maşini produse, până în prezent, fiind asamblate asamblate 165.000 de unităţi. Pentru anul următor, potrivit datelor Renault, vor fi produse aproximativ 400.000 de autovehicule dintre care 120.000 vor fi vândute pe piaţa internp, restul de 280.000 urmând a fi exportate în 50 de ţări.
Recent, Renault a început lucrările de construcţie la un centrul de testare de la Titu, unde vor fi încercate maşini, piese şi subansamble fabricate de producătorul auto francez. Centrul va fi construit pe amplasamentul unei unităţi militare dezafectate. Investiţiile se vor ridica la 450 milioane de euro, iar lucrările urmează să fie finalizate la sfârşitul anului 2009.
Antena3.ro