La nivel naţional, alimentele s-au scumpit cu numai 0,38 % faţă de luna ianuarie, pentru că scumpirea laptelui şi a brânzeturilor a fost compensată, de exemplu, de ieftinirea ouălor şi a legumelor.
Statistica arată o scumpire cu peste 1% a mărfurilor nealimentare, pentru că în această categorie sunt prinse gazele şi carburanţii.
Pe cale de consecinţă serviciile, mult mai legate de cursul de schimb au marcat o creştere de 0,5%, mai ales din cauza creşterii tarifelor la transportul urban.
Antena3.ro