Anterior, CE ceruse informaţii detaliate de la guvernul României, urmare a controalelor de audit efectuate ce au găsit deficienţe majore.
"În mod normal, fondurile SAPARD trebuiau cheltuite până la sfârşitul acestui an, însă, din cauza problemelor administrative, dar şi pentru că plăţile sunt blocate, am decis să acordăm României şi Bulgariei încă un an pentru a cheltui aceşti bani, deoarece credem că este important ca aceste fonduri să fie folosite pentru îmbunătăţirea infrastructurii rurale", a spus purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru agricultură, Michael Mann, citat de Mediafax.
Oficialul european şi-a exprimat speranţa că România va profita de acest an suplimentar pentru a cheltui corespunzător banii rămaşi. Prin programul SAPARD, România a primit aproape 1,2 miliarde de euro. Din aceştia a folosit aproximativ un miliard de euro.
Acum urmează a se decide de către Comsia Europeană situaţia rambursărilor către România a fondurilor alocate de Bucureşti în cadrul proiectului.
Plăţile SAPARD către România au fost sistate în vara acestui an, după ce un audit al Comisiei Europene a constatat unele probleme în sistemul de autorizare a plăţilor către beneficiarii fondurilor.
Antena3.ro