România, ca şi alte pieţe europene în dezvoltare, este pe marginea prăpastiei în actuala criză economică, se arată în prognoza
Stratfor , un serviciu privat de informaţii din SUA. Potrivit raportului pentru trimestrul patru al acestui an, publicat de serviciul citat, România se numără printre ţările cele mai predispuse colapsului economic. De asemenea, sistemul financiar european ar putea fi mai grav afectat decât cel american, datorită poziţiei economice individuale adoptate de ţările membre ale Uniunii Europene, acestea acţionând separat şi nu ca un organism unitar. Totuşi, potrivit raportului Stratfor, situaţia României este mai bună decât cea a Ungariei însă ţara noastră va avea probleme din cauza lipsei lichidităţilor de pe piaţa europeană.
Moneda naţională este slăbită în principal din cauza faptului că băncile străine, majoritare în România, utilizează pentru credite euro şi franci elveţieni, apreciază experţii americani în raportul citat. Conform
prognozei Stratfor , vor exista atacuri speculative împotriva leului, lucru care deja s-a întâmplat, BNR intervenind recent pentru stabilizarea monedei naţionale. Deprecierea leului însă va afecta direct populaţia deoarece va conduce la o creştere a ratelor bancare.
Antena3.ro