Profitul net al operatorului de
telefonie Romtelecom a crescut cu 45% în primul semestru,
comparativ cu perioada similară a anului trecut. Profitul a crescut
pâna la peste 21 milioane euro, în timp ce veniturile au
rămas constante, în jurul a 440 milioane euro, conform
raportului financiar remis de grupul OTE, anunţă
Cronica
Română. Compania a câştigat în al
doilea trimestru 39.000 de clienţi noi pentru serviciul de internet
prin ADSL, numărul clienţilor ajungând în total la
176.000 la sfârşitul lui iunie 2007.
Serviciul de
televiziune digitală Dolce, lansat în noiembrie anul trecut, a
ajuns la 232.000 de clienţi, la sfârşitul lui iunie, după ce
a câştigat 68.000 de noi clienţi în trimestrul al
doilea, conform raportului OTE. Romtelecom este cel mai mare operator
local de telefonie fixă, iar grupul OTE deţine 54,01% din acţiunile
companiei, în timp ce statul român controlează restul.