Procedura de obţinere a cazierului fiscal de către asociaţiile şi administratorii din societăţile
comerciale pentru înregistrările din Registrul Comerţului se va simplifica de la începutul lunii octombrie. Astfel,
operatorii economici şi persoanele fizice vor putea obţine cazierele fiscale dacă depun o cerere la Registrul Comerţului. Aceasta va fi transmisă mai departe în format electronic către Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar răspunsul va fi dat în aproximativ două ore de la ANAF. Măsura a fost luată de către Ministerul Justiţiei pentru a simplifica procedurile administrative pentru mediul de afaceri.
Datele cu caracter personal
ale asociaţilor sau acţionarilor firmelor nu vor mai putea fi
listate, ca şi până acum, la Registrul Comerţului, la
cererea celor interesaţi.
Legea Registrului Comerţului va fi
modificată printr-o ordonanţă de urgenţă care impune legea
tăcerii în privinţa datelor personale ale patronilor de
firme. La baza acestei modifcări ar sta, potrivit ziarului
?Adevărul?, directive europene care au rolul de a proteja
identitatea acţionarilor. Oficiile Registrului Comerţului vor
furniza celor interesaţi doar numele şi adresa societăţii
respective.
Antena 3