Antena 3 CNN Economic Biz News Business Preţul petrolului scoate în stradă locuitorii statelor europene

Preţul petrolului scoate în stradă locuitorii statelor europene

1 minut de citit Publicat la 08:19 28 Mai 2008 Modificat la 08:19 28 Mai 2008
Preţul petrolului scoate în stradă locuitorii statelor europene
Creşterea preţului petrolului declanşează proteste de amploare în mai multe ţări din Europa şi de pe alte continente. Pentru a doua oară în mai puţin de o lună, şoferii britanici şi-au adus camioanele la Londra pentru a cere reducerea taxelor la carburanţi - cele mai mari din Uniunea Europeană. Organizatorii protestului au adus şi o petiţie la reşedinţa primului ministru, unde s-au declarat de-a dreptul ?disperaţi?. În Franţa continuă, de două săptămâni, mişcarea de protest a pescarilor care solicită plafonarea preţului la motorina folosită de navele lor. Acţiunea s-a extins şi în porturile spaniole, iar asociaţiile pescarilor din mai multe ţări plănuiesc un protest comun la Bruxelles.

De la începutul anului, cursul barilului de petrol a crescut cu 30 la sută, iar carburanţii s-au scumpit în acelaşi ritm. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy înclină să dea dreptate celor care solicită reducerea taxelor aplicate carburanţilor. ?Nu e o promisiune pe care vreau să o fac, e doar o idee şi îi întreb pe partenerii noştri europeni: dacă preţul petrolului continuă să crească, nu ar trebui să suspendăm partea din taxe care reprezintă TVA pe petrol??, a declarat liderul de la Elysee.

Comisia Europeană nu este, însă, de acord cu sugestia lui Sarkozy pe care o consideră ?un semnal foarte prost pentru ţările producătoare?. Comisia crede că, în loc să caute căi pentru reducerea preţului, statele membre ar trebui să pună accentul pe economii şi pe noile surse de energie. Veşti ceva mai bune au venit, marţi, de la bursele din New York şi Londra: preţul barilului a scăzut sub 130 dolari pe baril, dar rămâne, totuşi, foarte ridicat.

Antena 3

×
x close