Antena 3 CNN Economic Biz News Business Preţul barilului de petrol, sub 59 de dolari la Londra

Preţul barilului de petrol, sub 59 de dolari la Londra

<1 minut de citit Publicat la 10:46 04 Noi 2008 Modificat la 10:46 04 Noi 2008
Preţul barilului de petrol, sub 59 de dolari la Londra
Barilul de petrol a înregistrat o scădere spectaculoasă, marţi, coborând sub 59 de dolari pe piaţa londoneză, informează AFP. Preţul petrolului a urcat uşor, în deschiderea zilei, depăşind 64 de dolari pe baril, pe fondul prudenţei investitorilor înainte de alegerile prezidenţiale, după ce, în ziua pecedentă, s-a prăbuşit cu aproape patru dolari, din cauza temerilor privind recesiunea globală, transmite Reuters.
Barilul de petrol a atins, în iulie, recordul istoric de 147 de dolari, pentru ca, în prezent, să se tranzacţioneze la mai puţin de jumătate din această cotaţie, efetele crizei din sectorul financiar manifestându-se şi în economia reală. Astfelm consumul de energie a scăzut simţitor.
Preţul petrolului tranzacţionat la New York, cu livrare în decembrie, a urcat cu 12 cenţi, la 64,03 dolari pe baril, până la 6:57 GMT, de la minimul de 63,03 dolari pe baril din deschiderea şedinţei.
Cotaţia ţiţeiului Brent, de referinţă la bursa londoneză, s-a redus cu 13 cenţi, la 60,35 dolari pe baril.
Antena3.ro

×
Etichete: pretul petrolului
x close