Antena 3 CNN Economic Biz News Business Preşedintele Gazprom: Preţul petrolului ar putea atinge 250 de dolari pe baril

Preşedintele Gazprom: Preţul petrolului ar putea atinge 250 de dolari pe baril

<1 minut de citit Publicat la 17:41 03 Iul 2008 Modificat la 17:41 03 Iul 2008
Preşedintele Gazprom: Preţul petrolului ar putea atinge 250 de dolari pe baril
Preţul petrolului ar putea depăşi 250 de dolari pe baril, avertizează preşedintele companiei ruse Gazprom. Oficialul a precizat că până la sfârşitul anului preţul gazului va ajunge la 500 de dolari mia de metri cubi, faţă de 370 cât este în prezent. Alexei Miller a mai spus că în cazul în care preţul petrolului ajunge la 250 de dolari, preţul pentru o mie de metri cubi de gaz va atinge 1000 de dolari.

Joi preţul petrolului a mai înregsitrat două recorduri. Ţiţeiul a depăşit 146 de dolari la bursa de la Londra şi a atins pentru prima dată pragul de 145 de dolari pe baril pe pieţele asiatice. Creşterea preţului la petrol e pusă pe seama deprecierii monedei americane, dar şi a scăderii stocurilor de petrol din Statele Unite.

Antena 3

×
x close