Mai intai, seful Electrica, Ioan Folescu, spune ca privatizarile din energie au adus servicii foarte proaste si profituri mari companiilor straine care au intrat in acest sector. Ca profiturile se repatriaza (si) prin achizitii de echipamente foarte scumpe.
“Eu nu inteleg de unde vine notiunea de management privat. De unde ii aduci? De la o companie cu rude in Germania, care va trimite un manager, acesta va vedea ca treaba nu merge si va recomanda privatizarea”, se intreaba directorul celei mai mari firme de stat din Romania, care nu uita sa mentioneze ca este “pe profit”.
Profesorul Daniel Daianu este un adept declarat ca asset-urile din domenii ca energia sa ramana in mana statului. Florin Ciocanelea, director general al Grup Servicii Petroliere – business privat cu capital romanesc, compara cu experienta sa de “fost” director intr-o companie de stat (Ciocanelea a fost seful Petrom International in urma cu peste zece ani, Petrom privatizandu-se in 2004 – n.r.) si spune ca astazi pentru a cumpara echipamente de un milion de dolari decizia poate fi luata intr-o zi, in timp ce la o firma de stat pentru o valoare de 100.000 de dolari trebuie sa ai o tona de documente pe care sa le pregatesti, nota justificativa, aprobari etc. In fine, Radu Mustatea, omul care conduce businessul de asigurari al lui Dan Adamescu, intareste si spune ca nu (doar) directorul este de vina cand o companie nu face profit, ci pierdere, si ca aici sustinerea actionarului majoritar este esentiala.
Am relatat acest episod/dezbatere pentru ca mi s-au parut interesante argumentele aduse in discutie.
Fara a incerca sa judec cu o logica alb si negru, binara, ca sa il citez pe profesorul Daianu, o chestiune atat de complexa cum este aceea in care faci o optiunea decisiva pentru viitorul unei tari intre privatizare, eficientizarea companiilor de stat si managementul privat la companii de stat, cred ca statul roman a facut din pacate aceasta alegere mult mai simpla decat ne-o doream.
Cred ca, in buna masura, anul 1990 a insemnat un start pentru fostele economii ale Estului socialist, in care unii au abordat cu mult curaj reformele economice, si aici ma refer la Polonia si cabinetul lui Tadeusz Mazowiecki, care a girat celebrul plan Balcerowicz. Acest cabinet polonez si-a asumat politic destinul unui samurai si a trasat drumul de la socialism la capitalism cu reforme din care nu avea cum sa lipseasca privatizarea si alte masuri din asa – numita terapie de soc.
Astazi dupa 20 de ani, Polonia este “forta” Europei centrale si de est, dublata de Cehia si Ungaria, care si-au limpezit apele in economie pe la mijlocul anilor ’90, cand deja “mijeau” campionii de azi – CEZ, MOL, PKN. Ce a facut Romania?
Romania este cel mult o putere in spatiul Europei de sud – est, unde se vede mai mult efectul de scara, de geografie si economie mare, si mai putin dezvoltarile din interiorul ei.
Statul roman, cum bine stim, a pierdut timp. Mult timp. In 20 de ani, nu am avut niciun fel de Mazowiecki sau copia altui om de stat performant din regiune, adica un om pregatit sa se sacrifice politic pentru un beneficiu economic pe termen lung. Chiar daca nu alegeam calea poloneza, considerata de unii prea abrupta, nu am reusit sa producem niciun model economic viabil. Ne-am bucurat inutil de cresterea economica venita in anii 2000, care s-a stins la primul suflu al crizei la finele lui 2008. Altii au ramas in picioare si tot catre grupul de la Visegrad (Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia) ma uit cand spun asta.
“Cand am crescut pretul la benzina cu un ban pe litru, au iesit in strada camionagiii si taximetristii si strigau ca statul vrea sa se imbogateasca”, isi aduce aminte Florin Ciocanelea, unul dintre cei mai puternici directori din Romania de acum zece ani.
La noi statul, inca face o falsa protectie sociala. Nu mai are la indemana pretul la pompa, incearca cu pretul la gaze.
Politicienii au muls cum au stiut Petrom, Sidex, Electrica, Distrigazuri, Hidroelectrica. Si asta i-a facut sa nu ceara performanta companiilor de stat. Ba mai mult, ca sa nu supere electoratul au deschis mai tare punga companiilor de stat si nu tineau cont de regulile pietei, preturile trebuiau sa stea jos, ca lumea sa nu se revolte, iar ei sa mai castige niste alegeri.
Astazi, din pacate, sa spui ca o companie de stat face profit (vezi Romgaz, Electrica, Hidroelectrica) pare un lucru bizar. Asa de tare ne-am obisnuit ca firmele de stat sunt responsabile de pierderile si de arieratele din economie. Cei care au gandit intai si apoi au actionat decis, culeg fructele indeciziei noastre. Am amanat atat de mult timp sa actionam incat am aratat ca nu avem controlul economiei, asa am ajuns in bratele Fondului Monetar International si nu numai, asa am ajuns sa facem in 2004 privatizari cu Petrom, Distrigazuri, Electrici, mai mult somati de organismele internationale, decat convinsi ca avem propria solutie.
Si, din pacate, s-a demonstrat ceva ce nu ne place: Petrom, Distrigazuri, Electrici au facut profituri, dar nu mai sunt ale noastre. La 20 de ani dupa planul Balcerowicz, Romania inca bajbaie. Acum, guvernul si FMI vor sa puna management privat la firme de stat. Experienta putinilor manageri privati trecuti pe la stat este din pacat,nefericita, vezi cazul Adrian Baicusi la Transelectrica.
Nu cred ca acesti manageri privati vor rezista intr-o economie de stat care ia prizonieri. Care tine captiva orice idee de crestere si profit intr-o companie de stat. Nu cred ca acesti manageri vor putea sa fie eficienti pentru ca ar insemna sa taie in carne vie, sa dea pile afara, sa rupa contracte cu firme – capusa, sa nu cedeze presiunilor oamenilor politici, sa schimbe nu o companie, ci un sistem si sa elimine un tip de practice, lucruri care exceed competentelor unui manager de companie si trec in teritoriul de unde a venit problema in toti acesti ani: al puterii si vointei politice. Este ca si cum mana ii comanda capului ce are de facut.
Nu pentru ca nu exista asemenea oameni capabili de a fi manageri, ci pentru ca nu sunt lasati de aceiasi oameni care pana acum puteau sa incurajeze si managerii de pana acum ai companiilor de stat sa faca profit. Asa cum spunea dl. Mustatea: Nu doar directorul e de vina cand o companie pierde bani, degeaba daca nu are un sprijin din partea actionarului majoritar. Iar statul roman si-a batut joc 20 de ani de propriile companii, de cele care astazi puteau fi campioni regionali.
Esecul statului in a arata ca poate avea companii profitabile de stat, cu viziune si strategie de dezvoltare proprie (si nu directori numiti politic) prefateaza acum un alt esec, care pleaca din acelasi tip de lipsa de vointa politica. Si aici, ii dau dreptate dlui Folescu din pacate: inlocuim niste oameni cu altii. Atat.
Exista, fara indoiala, cazuri in care solutia schimbarii este al dracului de necesara, vezi cazul lui Constantin Roibu la Oltchim, unde principala vina o poarta tot statul pentru situatia de acolo.
Criza a aratat ca poti sa ai parghii de interventie eficiente cand statul controleaza active strategice, ca sa ii dau dreptate si dlui. Daianu, mai ales in sectoare ca energia si zona de servicii publice si de interes strategic in ansamblu. Cine nu admira determinarea cu care premierul ungar Orban a negociat cu rusii rascumpararea unui pachet de 21% din grupul petrolier MOL, unde Ungaria are interese strategice?! Cine nu vrea ca in Romania sa avem o companie de talia CEZ, care se bate cu gigantul german E.ON in topul exportatorilor de electricitate din Europa? Statul roman nu a luptat pentru companiile sale, dimpotriva le-a slabit forta si ne-a lasat in criza de optiuni, in conditiile in care numai privatizarea a schimbat pana acum lucrurile si a adus profit.
