?OMV, grupul lider de petrol şi gaze din Europa Centrală, lucrează într-un consorţiu cu patru parteneri internaţionali - Mol în Ungaria, Transgaz în România, Bulgargaz în Bulgaria şi Botas în Turcia - pentru a transforma conducta de gaze Nabucco într-o realitate. Realizarea proiectului Nabucco, o conductă de circa 3,300 km lungime, din Turcia până în Austria, ar adăuga o nouă şi importantă rută de furnizare a gazelor naturale pentru a întâmpina creşterea cererii de pe piaţa europeană?, precizează reprezentanţii OMV.
Primele indicaţii în urma studiului de fezabilitate au arătat că pentru construcţia conductei ar fi necesară o investiţie de circa 4,6 miliarde euro. În baza estimărilor curente, este posibil ca funcţionarea conductei să poată începe în anul 2012. Decizia finală asupra construcţiei conductei ar trebui luată în 2007-2008.
Rompres