Antena 3 CNN Economic Biz News Business Olteanu cere desecretizarea contractelor de la Roşia Montană

Olteanu cere desecretizarea contractelor de la Roşia Montană

1 minut de citit Publicat la 15:22 30 Iun 2007 Modificat la 15:22 30 Iun 2007
Olteanu cere desecretizarea contractelor de la Roşia Montană
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, sâmbătă, că o comisie parlamentară va investiga contractele încheiate de stat cu compania canadiană Gold Corporation pentru dezvoltarea proiectului privind exploatarea zăcământului auro-argintifer de la Roşia Montană.

„O comisie din cadrul Parlamentului va investiga contractele încheiate de stat cu Gold Corporation pentru dezvoltarea proiectului. Este de preferat ca, în cazul în care acest proiect nu va fi derulat, să se plătească despăgubiri, în loc să fie distrus mediul”, a afirmat Olteanu, prezent la Roşia Montană. Totodată, preşedintele Camerei a cerut desecretizarea acestor contracte, spunând că ele trebuie să devină publice.

Bogdan Olteanu a participat, sâmbătă, la inaugurarea unui centru de informare la Roşia Montană. Centrul, care îşi propune să ofere informaţii vizitatorilor şi autorităţilor, precum şi potenţialilor investitori, cu privire la proiectul minier Roşia Montană a fost deschis de Fundaţia Soros România şi Academia Română. Roşia Montană Gold Corporation a depus, în mai 2006, raportul de evaluare a impactului asupra mediului la Ministerul Mediului, documentul în cauză fiind determinant în obţinerea acordului de mediu necesar începerii construcţiei noii mine.

Activităţile de exploatare propuse pentru Roşia Montană sunt planificate să dureze 16 ani. Vor fi exploatate patru cariere: Cetate, Cârnic, Orlea şi Jig, ultimele două urmând a fi iniţiate în anul al şaptelea, respectiv în anul al nouălea de exploatare. Locurile de muncă vor varia de la 1.200 - în perioada de construcţie, la circa 600 - în perioada de exploatare.

Proiectul de la Roşia Montană a provocat şi provoacă însă numeroase controverse, cu deosebire în rândul societăţii civile. Printre cei care se opun se numără şi membrii Academiei Române, dar şi Fundaţia Soros.

Rompres

×
x close