Antena 3 CNN Economic Biz News Business Ofensiva Oracle: 6,66 miliarde $ pentru BEA Systems

Ofensiva Oracle: 6,66 miliarde $ pentru BEA Systems

<1 minut de citit Publicat la 09:32 15 Oct 2007 Modificat la 09:32 15 Oct 2007
Ofensiva Oracle: 6,66 miliarde $ pentru BEA Systems
Compania americană Oracle a oferit vineri 6,66 miliarde de dolari pentru preluarea BEA Systems, în cadrul ofensivei faţă de grupul Microsoft şi firma germană SAP, pe piaţa aplicaţiilor informatice de afaceri. Oracle este dispus să plătească 17 dolari pentru fiecare acţiune BEA, în numerar, propunerea fiind cu 25% mai mare decât preţul titlurilor companiei înregistrat la închiderea tranzacţiilor de joi.

"Propunerea reprezintă concretizarea discuţiilor repetate cu conducerea BEA din ultimii câţiva ani şi dorim ca tranzacţia să fie finalizată în termeni cordiali cât mai curând posibil", a declarat preşedintele Oracle, Charles Phillips.

Vânzarea companiei BEA a fost încurajată de miliardarul Carl Icahn, care deţine o participaţie de 13,22% din acţiunile companiei.

BEA comercializează aplicaţii informatice destinate companiilor, ce sunt folosite în procesarea tranzacţiilor, facturărilor, serviciilor pentru clienţi, precum şi la tranzacţiile cu instrumente financiare.

Oracle a preluat în ultimii ani multe firme producătoare de aplicaţii informatice specializate, pentru a-şi consolida poziţia în raport cu Microsoft şi SAP.

În 2006, Oracle a preluat compania Siebel Systems, pentru 6 miliarde de dolari, iar la începutul acestui an a cumpărat Hyperion Solutions pentru 3 miliarde de dolari.

Antena3.ro

×
x close