Antena 3 CNN Economic Biz News Business O nouă hidrocentrală la Turnu Măgurele - Nicopole

O nouă hidrocentrală la Turnu Măgurele - Nicopole

<1 minut de citit Publicat la 01:14 20 Sep 2007 Modificat la 01:14 20 Sep 2007
O nouă hidrocentrală la Turnu Măgurele - Nicopole
România şi Bulgaria intenţionează să construiască în comun o hidrocentrală la Turnu Măgurele-Nicopole. Proiectul, aflat în faza incipientă, urmează să fie finanţat din fonduri europene, alocaţii bugetare asigurate de cele două ţări sau investiţii private, după cum a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu. Următorul pas va fi realizarea unui studiu de fezabilitat, care va da soluţia în privinţa modalităţii de finanţare a construcţiei. Ideea construirii unităţii a fost discutată ieri la Sofia, în cadrul unei întâlniri la care au participat premierii celor două ţări, scrie Gardianul. De altfel, realizarea unei asemenea investiţii este prevăzută şi în strategia naţională în domeniul energetic, aprobată recent de Guvern.

×
x close