Antena 3 CNN Economic Biz News Business Nou record stabilit de preţul petrolului: 118 dolari barilul

Nou record stabilit de preţul petrolului: 118 dolari barilul

<1 minut de citit Publicat la 15:00 22 Apr 2008 Modificat la 15:00 22 Apr 2008
Nou record stabilit de preţul petrolului: 118 dolari barilul
Preţul barilului de petrol a depăşit 118 dolari la bursa de la New York. Analiştii pun această evoluţie pe seama temerilor legate de problemele de producţie din Nigeria din cauza tensiunilor geopolitice din această ţară. De asemenea cererea de ţiţei a crescut de la începutul anului în China, al doilea mare consumator se energie din lume.

Cererea de petrol din China s-a majorat, în martie, cu 8% faţă de luna similară din 2007, cea mai rapidă rată de creştere din ultimele 19 luni, întrucât rafinăriile au suplimentat importurile înaintea Jocurilor Olimpice din acest an.

"Ştirile că Rusia, cel mai mare producător de petrol din afara OPEC, va produce mai puţin în acest an faţă de 2007 şi că livrările din Nigeria ar putea scădea ca urmare a lipsei investiţiilor fac ca investitorii să realizeze că preţurile mari sunt justificate", a afirmat Bob Greer, vice-preşedinte executiv al companiei PIMCO.

Şi la bursa londoneză, preţul petrolului a înregistrat un nou record depăşind pragul de 115 dolari.

În prezent, piaţa petrolului este extrem de sensibilă la orice eveniment care poate afecta livrările. Aşa se explică majorările preţului unui baril de petrol din ultima lună, influenţate de grevele din Scoţia sau de tensiunile din Nigeria. Cu toate acestea OPEC consideră că nu este necesară o suplimentare alivrărilor de ţiţei pentru a contracara majorarea preţurilor.

Antena3.ro

×
x close