Antena 3 CNN Economic Biz News Business Ministrul german de Finanţe: Elveţia ar trebui trecută pe lista neagră a paradisurilor fiscale

Ministrul german de Finanţe: Elveţia ar trebui trecută pe lista neagră a paradisurilor fiscale

<1 minut de citit Publicat la 18:39 21 Oct 2008 Modificat la 18:39 21 Oct 2008
Ministrul german de Finanţe: Elveţia ar trebui trecută pe lista neagră a paradisurilor fiscale
Ministrul german de Finanţe, Peer Steinbrueck, a declarat marţi că Elveţia ar trebui trecută pe lista neagră a paradisurilor fiscale, anunţă Reuters. Potrivit declaraţiilor ministrului german, Elveţia oferă condiţii care tentează contribuabilii nemţi să evite taxele.
Germania se înscrie astfel în rândul ţărilor care cer măsuri împotriva unor astfel de centre financiare. Lista neagră a paradisurilor financiare,luată în discuţie la întâlnirea de marţi a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cuprinde printre altele state ca Monaco, Andora şi Liechtenstein.
"Elveţia este dispusă să coopereze în cazul evaziunilor fiscale. Însă, pentru a demonstra existenţa unor astfel de stări de fapt, avem nevoie de informaţii pe care numai Elveţia le deţine, dar pe care nu ni le pune la dispoziţie. Aceasta este problema", a spus Steinbrueck.

Antena3.ro

×
x close