Antena 3 CNN Economic Biz News Business Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a aprobat fuziunea Aeroportului Băneasa cu Otopeni

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a aprobat fuziunea Aeroportului Băneasa cu Otopeni

<1 minut de citit Publicat la 18:26 28 Sep 2009 Modificat la 18:26 28 Sep 2009
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a aprobat fuziunea Aeroportului Băneasa cu Otopeni
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a aprobat luni în AGA Aeroportului Internaţional Henri Coandă (Otopeni) fuziunea acestuia cu Aeroportul Internaţional Traian Vuia (Băneasa), prin înfiinţarea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, scrie Mediafax.

"În şedinţa AGA de astăzi s-a aprobat, în unanimitate, fuziunea celor două aeroporturi. Acum mai urmează să se înregistreze noua companie la Registrul Comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial", a declarat directorul general al Aeroportului Băneasa, George Mihalcea.

Ambele aeroporturi sunt controlate în proporţie de 80% de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Fondul Proprietatea deţine 20% din titluri. Strucutura acţionariatului va fi păstrată la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Antena3.ro

×
x close