Antena 3 CNN Economic Biz News Business Liderii lumii fac promisiuni, dar nu oferă soluţii concrete crizei financiare

Liderii lumii fac promisiuni, dar nu oferă soluţii concrete crizei financiare

1 minut de citit Publicat la 10:10 12 Oct 2008 Modificat la 10:10 12 Oct 2008
Liderii lumii fac promisiuni, dar nu oferă soluţii concrete crizei financiare
Promisiuni peste promisiuni pentru rezolvarea crizei financiare. Aceasta pare să fie deviza întâlnirilor dintre liderii lumii. Miniştrii economiei din ţările din G7, cancelarul Germaniei, preşedinţii Franţei şi Statelor Unite, toţi au liniştit populaţia însă nimeni nu pare să aibă soluţii concrete. Criza financiară a fost capul de afiş la întâlnirea dintre cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Cei doi lideri s-au ferit să dea detalii asupra discuţiilor şi au vorbit evaziv despre soluţiile la problemele cu care se confruntă întreaga lume.
?Trebuie să influenţăm pieţele prin acţiuni coerente şi rapide, fiecare ţară în felul său, aşa cum crede fiecare că este potrivit pentru sistemul său financiar?, a spus cancelarul german. Sarkozy a preferat să amâne eventualele soluţii, pentru duminică, atunci când va avea loc un summit al liderilor din zona euro.
În schimb, preşedintele american, George W. Bush a făcut referire în discursul său la conflictele din trecut şi la Războiul Rece. El a ţinut, din nou, să-i liniştească pe americani. Dar nu a vorbit despre măsurile concrete care trebuie luate. El a amintit că ?Au existat momente de criză în trecut când statele puternice şi-au folosit forţa pentru a se bate între ele sau pentru a se izola de restul lumii. De data aceasta lucrurile stau altfel?. ?Liderii care şi-au dat astăzi întâlnire la Washington lucrează împreună pentru aceleaşi obiective. Suntem uniţi pentru a combate această ameninţare la adresa prosperităţii?, a adăugat acesta.
Bush nu a dat detalii asupra planurilor convenite în timpul întâlnirii. Este pentru a 21-a oară în numai 26 de zile când George W. Bush ţine un discurs legat de criza financiară internaţională. La rândul lor, miniştrii din G7 au evitat să se pronunţe asupra unor acţiuni concrete. În declaraţia comună, ei au spus doar că planul de acţiune are cinci măsuri şi va acoperi toate punctele esenţiale. Toţi au dat asigurări că situaţia se va îmbunătăţi.
Antena 3

×
x close