RAPPS mai are de aşteptat până când va produce
electronic paşapoarte. Asta pentru că pentru a doua oară în
decurs de o lună licitaţia pentru desemnarea firmei care va
implementa programul a fost blocată. Joi procedura de licitaţie a
fost contestată de o firmă. Regia a primit un fax prin care firma
franceză Francois-Charles Oberthur Fiduciaire anunţă că a depus o
contestaţie privind modul de derulare a procedurilor pentru
selectarea companiei care va realiza paşapoartele electronice.
În
aceste condiţii, licitaţia va fi suspendată de drept până
când Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se
va pronunţa, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor va fi
din nou reprogramat.
Contractul pentru realizarea
paşapoartelor electronice are o valoare estimată între 77,3-89,2
milioane de euro.
Citiţi articolul complet în Jurnalul Naţional