Cursul de schimb a urcat cu aproximativ şapte bani, la valoarea de 3,76- 3,77 lei pentru un euro.
Agenţia Standard&Poor's a redus, luni, ratingul României pentru împrumuturi în monedă străină pe termen lung la "BB+", de la "BBB-", iar calificativul pentru creditele pe termen scurt a fost redus la "B", de la "A-", ambele cu perspectivă "Negativă".
"Scăderea ratingului reflectă riscurile în creştere pentru economia reală a României, ca urmare a vulnerabilităţii ridicate a sectorului privat şi a dependenţei de sursele de finanţare externe, tot mai nesigure" se arată într-un comunicat al agenţiei.
Potrivit specialiştilor agenţiei, economia României s-a supraîncălzit în absenţa unor măsuri din partea autorităţilor pentru combaterea problemelor care fuseseră semnalate anul trecut când Standard&Poor's a modificat perspectiva pentru situaţia economică din România din ?Stabilă? în ?Negativă?.
"Autorităţile nu s-au ocupat de aceste provocări economice, atenţia transferându-se către alegerile generale care urmează", se menţionează în comunicat.
Mai mult, perspectiva ?Negativă? înseamnă că românii se pot aştepta la o nouă reducere a ratingului pentru împrumuturi. "România este vulnerabilă la un scenariu de oprire bruscă a intrărilor de capital, care ar necesita o ajustare drastică a economiei şi ar cauza o deteriorare a balanţei de plăţi a guvernului" mai arată specialiştii de la Standard&Poor's.
Antena3.ro