Antena 3 CNN Economic Biz News Business General Motors, aproape de fuziunea cu Chrysler

General Motors, aproape de fuziunea cu Chrysler

<1 minut de citit Publicat la 21:19 29 Oct 2008 Modificat la 21:19 29 Oct 2008
General Motors, aproape de fuziunea cu Chrysler
General Motors şi Cerberus Capital Management şi-au rezolvat divergenţele în privinţa fuziunii companiilor General Motors şi Chrysler, anunţă Reuters. Forma finală a acordului va depinde însă de finanţarea şi suportul guvernamental. Ambele părţi au convenit ca Rick Wagoner, directorul executiv al GM, va conduce cele două companii. Grupul auto GM/Chrysler va deveni astfel cel mai mare constructor de automobile din lume, după criteriul vânzărilor la nivel mondial.
Cerberus Capital Management, care deţine participaţia majoritară la compania Chrysler şi General Motors, a cerut guvernului american un ajutor de 10 miliarde de dolari pentru sprijinirea fuziunii dintre cele două companii. Potrivit Reuters, trezoreria SUA analizează cererea, iar o decizie ar putea fi luată pe parcursul acestei săptămâni.
În schimbul ajutorului, statul american va primi acţiuni preferenţiale la noul grup în valoare de trei miliarde de dolari. Cei doi producători americani de autovehicule au aproape 350.000 de angajaţi în SUA şi susţin indirect 4,5 milioane de locuri de muncă în alte domenii.
Antena3.ro

×
x close