Antena 3 CNN Economic Biz News Business Gazprom, Romgaz şi Transgaz discută la Bucureşti despre proiectul South Stream

Gazprom, Romgaz şi Transgaz discută la Bucureşti despre proiectul South Stream

1 minut de citit Publicat la 11:36 29 Oct 2008 Modificat la 11:36 29 Oct 2008
Gazprom, Romgaz şi Transgaz discută la Bucureşti despre proiectul South Stream
O delegaţie a Gazprom este aşteptată miercuri la Bucureşti. Reprezentanţii companiei ruse se vor întâlni cu cei ai Ministerului Economiei, ai Romgaz şi ai Transgaz. Întâlnirea are loc pe fondul zvonurilor că ţara noastră va fi inclusă în proiectul South Stream. Un reprezentant al Gazprom a declarat însă recent că negocierile cu România nu vor schimba ruta gazoductului.
Presa din Rusia a scris în ultima vreme că România ar putea fi inclusă în proiectul South Stream, pentru a înlocui Bulgaria, stat care creează dificultăţi şi întârzie astfel construcţia gazoductului. Oficialii transportatorului român de gaze Transgaz au infirmat însă informaţiile, şi au precizat că nu au discutat cu Gazprom despre o eventuală includere a României în acest proiect. Totuşi, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că ţara noastră este pregătită să susţină atât proiectul Nabucco, al Uniunii Europene, cât şi gazoductul propus de Gazprom în regiune.
Nabucco, în care este implicată şi România, reprezintă o soluţie alternativă la exporturile din Rusia, pentru asigurarea necesarului de gaze al blocului de 27 de state. Un înalt oficial al Gazprom a declarat însă că traseul gazoductului South Stream nu se va modifica în urma discuţiilor cu autorităţile de la Bucureşti. Totuşi, acesta a precizat că deocamdată nu poate discuta de date şi cifre precise.
Obiectivul proiectului South Stream, condus de grupul rus Gazprom şi cel italian ENI, îl reprezintă furnizarea de gaze către Europa. Acest lucru se va face prin construcţia unui gazoduct ce va trece prin Bulgaria, Serbia, Grecia şi Ungaria, ţări cu care Gazprom deja a încheiat acorduri. De asemenea, compania rusească se află în negocieri cu Slovenia şi Austria.
South Stream are o capacitate anuală de transport de 30 de miliarde de metri cubi de gaze. Investiţia în acest proiect gigant se ridică la nu mai puţin de 10 miliarde de euro. Analiştii economici cred însă că South Stream este un mijloc prin care Rusia îşi poate creşte dominaţia asupra livrărilor de gaze către Europa.
Antena 3

×
x close