Antena 3 CNN Economic Biz News Business FMI: PIB-ul României, cel mai sprinten din UE

FMI: PIB-ul României, cel mai sprinten din UE

1 minut de citit Publicat la 23:24 15 Mar 2007 Modificat la 23:24 15 Mar 2007
FMI: PIB-ul României, cel mai sprinten din UE
România a înregistrat cea mai rapidă creştere a PIB-ului din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional creşterea producţiei a atins cote ridicate, inflaţia a scăzut substanţial şi şomajul s-a redus foarte mult. FMI este de părere că aceste rezultate reflectă o bună administrare macroeconomică şi progrese în ceea ce priveşte reformele structurale. Totuşi instituţia a lansat şi câteva avertismente pentru autorităţile de la Bucureşti.

FMI recomandă Bucureştiului să nu cedeze cererilor de reducere a taxelor şi să nu accepte o micşorare a TVA-ului sau neimpozitarea profitului reinvestit. Fondul consideră că în caz contrar economia românească se va destabiliza. În raportul final de evaluare a României FMI a precizat că aplicarea cotei unice a redus povara fiscală. De asemenea, experţii fondului recomandă autorităţilor de la Bucureşti să îmbunătăţească administrarea sistemului de taxe, acest lucru putând să contribuie la mărirea veniturilor fiscale.

Antena3.ro

×
x close