În plic veţi găsi pe lângă cele două formulare ale declaraţiei speciale numărul 200, ghidul de completare, scrisoarea adresată contribuabililor, dar şi plicul în care să introduceţi unul dintre formulare pe care anterior l-aţi completat. Celălalt rămâne la dumneavoastră.
Aceste plicuri sunt trimise numai contribuabililor care au obţinut anul trecut venituri din tranzacţii pe bursă, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală dar şi din chirii sau activităţi comerciale.
În schimb, cei care au realizat numai venituri cu reţinere la sursă a impozitului nu mai trebuie să-şi bată caplul cu formularele. Adică şi în cazul în care aţi avut două slujbe, dacă aţi plătit cei 16% pentru fiecare dintre salarii nu mai aveţi probleme. Printre norocoşi se numără cei cu venituri din salarii, pensii, dividende, dobânzi, premii şi chiar din jocurile de noroc.
Nu uitaţi puteţi decide să redirecţionaţi 2% din impozitul pe care îl datoraţi statului către o organizaţie non-profit. Termenul limită de transmitere a declaraţiilor de venit la unităţile fiscale este 15 mai.
Antena 3