Investiţiile şi locurile de muncă nou create pot fi realizate în toate sectoarele de activitate cu excepţia pescuitului, industriei carbonifere, siderurgiei, transportului, construcţiilor de nave maritime, fibrelor sintetice, producerii iniţiale a produselor agricole. Sunt interzise ajutoarele legate de activităţile de export, mai precis ajutoarele legate de cantitatea exportată, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau destinate acoperirii altor cheltuieli legate de activităţile de export, precum şi ajutoarele de stat care favorizează utilizarea produselor naţionale în detrimentul produselor din import.
Hotărârea nu se va aplica întreprinderilor care sunt considerate ?în dificultate?, respectiv acelor companii împotriva cărora a fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, conform prevederilor legale în vigoare. Ajutorul de stat se va putea cumula cu ajutorul acordat din fonduri comunitare iar Ministerul Economiei şi Finanţelor va aplica un program permanent de schimburi de informaţii cu instituţiile care administrează fonduri comunitare.
Ajutorul de stat se acordă dacă beneficiarul a prezentat o cerere în acest scop iar autoritatea responsabilă de administrarea schemei a confirmat, ulterior, în scris, că, sub rezerva unor verificări mai detaliate, proiectul îndeplineşte în principiu condiţiile de eligibilitate stabilite în schemă înaintea începerii lucrărilor. În cazul unui ajutor care face obiectul unei notificări individuale către Comisia Europeană şi este supus autorizării acesteia, confirmarea eligibilităţii se face sub rezerva obţinerii ulterioare a deciziei Comisiei.
Schema de ajutor de stat va fi notificată Comisiei Europene. Ajutoarele de stat care depăşesc echivalentul a 30 milioane euro ce intenţionează a se acorda în regiunea Bucureşti - Ilfov, şi respectiv 37,5 milioane euro în celelalte regiuni se notifică Comisiei Europene, individual. Durata schemei de ajutor de stat este de 5 ani, respectiv perioada 2008 - 2012, cu posibilitatea prelungirii, până în anul 2013.
Efortul financiar necesar acestei scheme este de circa 575 milioane euro, iar bugetul mediu anual este de 115 milioane euro, în limita plafoanelor bugetare anuale stabilite pe perioada celor cinci ani. Numărul maxim estimat de beneficiari de ajutor de stat este de 16 de întreprinderi, numărul mediu anual fiind de patru de întreprinderi.
Rompres