Europa va trebui să regândească politica sa energetică dacă Rusia, Iran şi Qatar continuă în intenţia de a crea un cartel al gazelor similar OPEC, a avertizat Comisia Europeană. Un purtător de cuvânt al UE, Ferran Tarradellas Espuny, a declarat că Uniunea Europeană ar prefera să vadă vadă gazul comercializat pe o piaţă liberă şi transparentă. El a declarat că UE nu se opune unei cooperări mai strânse a furnizorilor de energie privind cercetarea, dar se opune în principiu unor carteluri de fixare a preţurilor.
?Dacă un asemenea cartel a fost creat, Comisia ar putea să îşi revizuiasă politica energetică?, a declarat oficialul, refuzând să detalieze. Totuşi, el a precizat că UE aşteaptă ca cele trei ţări să informeze dacă formează un cartel.
Statele UE deja iau în calcul resurse alternative de energie, precum cea solară sau eoliană, dar au în vedere şi construirea de noi centrale nucleare.
Cele trei ţări care au intenţia să formeze un cartel au 60% din rezervele de gaz ale lumii.
Antena3.ro