Antena 3 CNN Economic Biz News Business Euro a atins minimul ultimelor 20 de luni faţă de dolar

Euro a atins minimul ultimelor 20 de luni faţă de dolar

<1 minut de citit Publicat la 09:44 22 Oct 2008 Modificat la 09:44 22 Oct 2008
Euro a atins minimul ultimelor 20 de luni faţă de dolar
Moneda europeană a scăzut, miercuri, la cel mai redus nivel al ultimelor 20 de luni faţă de dolarul american, totul pentru că investitorii au mizat pe faptul că dobânzile pe pieţele din afara Statelor Unite vor scădea drastic, pentru a stimula creşterea economică, informează Reuters.
Cursul dolar-euro a scăzut sub 1,3 pentru prima dată din februarie 2007. La ora 6:00 GMT, cele două valute se tranzacţionau la 1,2849 dolari/euro.
Totodată, lira sterlină a atins un minim al ultimilor cinci ani faţă de dolar, 1,6263 , după ce guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King a declarat, marţi, că economia Marii Britanii va intra în prima recesiune din ultimii 16 ani.
Euro a atins minimul ultimilor patru ani şi faţă de yenul japonez, de 127 yeni/euro. La ora 6:00 GMT se înregistra un curs de 128,15 yeni/euro.
Antena3.ro

×
Etichete: euro dolar curs valutar
x close