Antena 3 CNN Economic Biz News Business Eşecul ARO Câmpulung, opera unor lideri PSD

Eşecul ARO Câmpulung, opera unor lideri PSD

2 minute de citit Publicat la 22:27 13 Mar 2007 Modificat la 22:27 13 Mar 2007

Eşecul ARO Câmpulung, opera unor lideri PSD
Uzina ARO Câmpulung a fost privatizată, în 2003, pentru suma de 150.000 de euro. Potrivit unei anchete publicate de săptămânalul "Obiectiv Argeşean", foşti şi actuali lideri ai PSD sunt vinovaţi pentru falimentul uzinei. Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Ovidiu Muşetescu, dar şi actualul preşedinte al PSD Argeş, Constantin Nicolescu ar fi permis în 2003 preluarea ARO de către un investitor dubios din Statele Unite, care a vândut uzina bucată cu bucată.

De la căderea regimului comunist şi până în anul 2003, ARO Câmpulung s-a aflat într-un declin lent şi continuu, ca şi alte mari uzine ale ţării. În urmă cu patru ani, guvernul pesedist al lui Adrian Năstase anunţa privatizarea uzinei de la Câmpulung, în favoarea unui obscur investitor american, John Perez. Potrivit săptămânalului "Obiectiv Argeşean", "pesediştii nu au ţinut cont de rapoartele serviciilor de informaţii, care avertizaseră, încă din 1997, că John Perez nu este un investitor serios şi că nu are bonitate pentru a cumpăra ARO."

Deşi uzina fusese evaluată iniţial la aproximativ 50 de milioane de euro, fosta Autoritate pentru Privatizarea şi Administrarea Patrimoniului Statului, condusă atunci de Ovidiu Muşetescu, a vândut uzina companiei Cross Lander, administrată de John Perez, pentru infima sumă de 150.000 de euro. Mai mult, Autoritatea pentru Privatizare a şters o datorie de aproape 1.800 de miliarde de lei vechi pe care ARO o avea la stat.

Clauzele contractuale prevăzute între APAPS şi compania Cross Lander au fost încălcate de investitorul american, atunci când, la scurtă vreme după privatizare, acesta a decis vânzarea Fabricii de Scule şi Matriţe pentru aproape 3 milioane de dolari. Statul român s-a sesizat prea târziu, dar nici atunci nu a luat măsuri împotriva vânzării ilegale de active ale ARO Câmpulung.

Fostul lider de sindicat de la uzina de autovehicule de teren, Gheorghe Apostu, susţine că preşedintele din acea vreme, Ion Iliescu, a fost asigurat de actualul lider al PSD Argeş Constantin Nicolescu de faptul că John Perez era un investitor demn de încredere. Primarul municipiului Câmpulung Muscel, Călin Andrei, mai adaugă un nume pe lista vinovaţilor pentru dezastrul de la ARO. "Fostul preşedinte al APAPS, Ovidiu Muşătescu, este de asemenea foarte vinovat pentru această situaţie. Prima lui vină este că a vândut uzina la un preţ de nimic, în condiţiile în care ARO fusese evaluată la 50 de milioane de euro", a afirmat acesta.

Acum, peste 3.000 de foşti lucrători ai ARO Câmpulung aşteaptă ca executorii judecătoreşti să vândă ce a mai rămas din fostul lor loc de muncă, pentru a-şi primi salariile compensatorii şi cele restante din urmă cu doi ani. În 2005, Aro Câmpulung şi-a închis definitiv porţile.

Antena 3

×
x close