Antena 3 CNN Economic Biz News Business Efectul Kosovo: Transportatorii bulgari, obligaţi să tranziteze România

Efectul Kosovo: Transportatorii bulgari, obligaţi să tranziteze România

2 minute de citit Publicat la 10:44 22 Feb 2008 Modificat la 10:44 22 Feb 2008
Efectul Kosovo: Transportatorii bulgari, obligaţi să tranziteze România
Exclusiv Antena3.ro. Primele efecte economice apărute ca urmare a proclamării independenţei Kosovo ar putea avantaja România. Astfel, presa bulgară de vineri anunţă că transportatorii rutieri din ţara vecină vor fi obligaţi în curând să tranziteze ţara noastră pentru a ajunge în Europa. Şi asta deoarece rutele obişnuite folosite de bulgari trec prin Serbia, iar Bulgaria şi-a anunţat intenţia de a recunoaşte în curând independenţa Kosovo. Ceea ce înseamnă că, pentru bulgari, o călătorie prin Serbia ar putea deveni o aventură periculoasă.

Companiile de transport bulgare au anunţat deja că în scurt timp preţul biletelor de autobuz din Bulgaria spre Europa Centrală şi de Est se vor dubla. Ca urmare a poziţiei Bulgariei în cazul Kosovo, marii transportatori bulgari prevăd că Serbia îşi va putea închide graniţele cu ţara lor. Dar chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla, situaţia din teren tot nu îi va avantaja pe vecinii noştri. Transportatorii sunt siguri că poliţiştii şi vameşii sârbi vor provoca probleme serioase şoferilor bulgari şi sunt de părere că aceştia vor trebui să caute noi rute.

Ori, în acest caz, ruta cea mai accesibilă pentru bulgarii care călătoresc în Europa trece prin România. "Autobuzele spre Italia, Spania şi Portugalia vor fi nevoite să treacă prin România, ceea ce va face ca rutele să fie mai lungi iar preţurile vor creşte. Transportatorii sunt întotdeauna primii care suferă pierderi în cazul în care nu mai pot trece prin Serbia?, a declarat Mirolyub Stolarski, preşedintele Asociaţiei Bulgare a Sindicatelor Transportatorilor.

În România, această veste pare să fi venit pe neaşteptate pentru transportatori. Manuel Trifanciuc, specialist în cadrul Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI) a declarat pentru Antena3.ro că nu poate estima deocamdată beneficiile României în acest caz. "În mod cert această situaţie ar avantaja România, dar nu putem încă estima exact în ce fel. Noi deocamdată nu am primit nici o solicitare în acest sens din partea transportatorilor bulgari. În cazul în care va exista o astfel de solicitare, vom vedea ce măsuri se impun", a declarat Trifanciuc.

Totuşi, primele efecte ar trebui să se facă simţite în scurt timp. Mirolyub Stolarski, preşedintele Asociaţiei Bulgare a Sindicatelor Transportatorilor, spune că se aşteptă la o scădere a numărului de călători în următoarele două săptămâni adică exact când începe sezonul călătoriilor datorită sărbătorilor de Paşte. "În mod obişnuit, autobuzele sunt pline ochi de călători dar acum acestea vor călători pe jumătate goale", a declarat el.

În urma declarării independenţei provinciei Kosovo, Serbia a anunţat că va rupe legăturile cu ţările care vor recunoaşte decizia autorităţilor de la Pristina. În timp ce Bulgaria a anunţat că e posibil să recunoască oficial Kosovo, în special din raţiuni economice, autorităţile române au declarat că ţara noastră nu recunoaşte apariţia noului stat.

Antena3.ro

×
x close