Potrivit sursei citate, PIB în cele 15 state din zona euro va scădea cu 0,2 procente comparativ cu primul trimestru al anului, când a consemnat un avans de 0,7 la sută. Aceasta este prima contractare a economiei de la introducerea euro, în 1999.
Economia Germaniei, cea mai mare din regiune, ar putea consemna prima scădere din 1993 şi până în prezent, potrivit unui sondaj separat.
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean Claude-Trichet, a arătat, pe 7 august, că rata de creştere economică va fi slabă în trimestrul trei.
Industria productivă şi cea a serviciilor a scăzut pentru a doua oară în luna iulie iar încrederea în economia europeană se află la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani.
Economia Italiei, a treia ca mărime din regiune, a scăzut în mod neaşteptat în intervalul aprilie - iunie. Potrivit datelor publicate în 8 august, PIB a scăzut cu 0,3 la sută, în condiţiile în care economiştii aşteptau o stagnare economică.
BCE a menţinut, săptămâna trecută, la 4,25 la sută, rata dobânzii de referinţă.
Banca Centrală Europeană este îngrijorată că cea mai rapidă inflaţie din ultimii 16 ani va ajuta sindicatele să solicite salarii mai mari iar companiile să crească preţurile. În acelaşi timp, costurile record la energie şi un euro puternic vor reduce creşterea economiei.
Agerpres