Democraţii patronează un monopol al
firmelor bucureştene de taximetrie, susţin jurnaliştiii de la
Ziua. Fenomenul a luat amploare deoarece concurenţa în domeniu
este grav afectată. Jurnaliştii îl acuză pe
edilul şef al capitalei, că ar avea o mare parte din vină. Conform
jurnaliştilor de la Ziua, peste 1.400 de persoane şi firme private,
care îndeplinesc cerinţele de licenţiere, stau din 2005 pe
listele de aşteptare pentru a obţine o autorizaţie de a practica
taximetria. Iar şansele să le primească sunt aproape nule,
deoarece Legea privind transportul în regim de taxi prevede un
plafon maxim de patru taximetrişti la mia de locuitori.
Astfel,
numărul maxim de autorizări a fost îngheţat la cifra de
9.500. Aşa se face că numai dacă moare sau renunţă unul dintre
cei 9.500 de taximetrişti autorizaţi existenţi, se poate face loc
celor aflaţi pe listele de asteptare, atrag atenţia jurnaliştii.
Proiectul a fost criticat de la bun început de către guvern şi
Consiliul Concurenţei, care au atras atenţia că proiectul conţine
prevederi restrictive care generează discriminări. Legea a fost
votată şi apoi promulgată în vara acestui an de preşedintele
Traian Băsescu, aşa după cum au dorit iniţiatorii ei, 10 deputaţi
ai Partidului Democrat.
Antena 3