Antena 3 CNN Economic Biz News Business De ce se opune Egiptul Loganului marocan

De ce se opune Egiptul Loganului marocan

3 minute de citit Publicat la 13:43 09 Iun 2008 Modificat la 13:43 09 Iun 2008
De ce se opune Egiptul Loganului marocan
Loganul fabricat în Maroc a declanşat polemici şi a provocat un incident diplomatic între Maroc şi Egipt. Cairo este categoric şi se opune importării acestei maşini vândute la preţ mic, fabricată de Somaca, la Casablanca. O comisie mixtă va trebui să se reunească în curând la Cairo pentru a clarifica situaţia creată.

Acorduri şi argumente

Totuşi, acest tip de importuri este programat explicit în acordurile încheiate: din Maroc, maşinile ar trebui să ajungă în Egipt, Tunisia şi Iordania. Acordul Agadir, semnat de Maroc cu aceste ţări, se află în vigoare, în principiu, din aprilie 2007. Astăzi, aplicarea sa este aproape paralizată chiar la primele tentative de exportare de automobile Logan fabricate în Maroc spre Egipt, fără taxe vamale.

Tocmai exporturile către aceste ţări arabe au fost un argument puternic pentru autorităţile marocane să pledeze în favoarea investiţiilor într-o zonă competitivă de montare a Loganului, la Casablanca. În ciuda multor negocieri secrete, problema a rămas până acum fără rezolvare.

Recent, Larbi Belarbi, preşedintele director general al Somaca, a vizitat Cairo pentru a pleda cauza Loganului marocan. Au fost efectuate teste statice şi dinamice pentru a demonstra fiabilitatea şi calitatea acestui vehicul. Poziţia producătorului marocan este clară: „Renault garantează calitatea produsului. Drept dovadă, această maşină se exportă foarte bine pe pieţele foarte exigente şi mature, cum ar fi cele din Spania şi Franţa”. Este cel mai bun argument care poate exista şi care este pe punctul de a deveni o garanţie a calităţii producţiei din Maroc.

Protecţionism
 
În ceea ce priveşte problemele legate de exportul spre Egipt, conducerea Renault estimează că se vor respecta acordurile semnate la Agadir. Potrivit unui specialist din sectorul automobilistic, care cunoaşte acest dosar, se pare că egiptenii nu invocă nici fabricaţia în Maroc şi nici argumentul calităţii, ci o măsură protecţionistă pentru a „apăra interesele a şase sau şapte unităţi de montaj locale, care contează pe piaţa egipteană”. Singure, aceste ansambluri de montaj asigură pe piaţă până la circa 40.000 de unităţi de fiecare.

Altfel spus, lobby-ul pentru aceste unităţi de montaj din Egipt este atât de puternic, încât statul a sfârşit prin a-şi reconsidera poziţia sa oficială. „La limită, decizia politizată a algerienilor de a importa Loganuri din România în loc de ţara vecină din Vest este de înţeles. Dar poziţia egipteană este foarte coerent protejată”, a declarat o sursă apropiată Somaca.       

De notat că Egiptul (care are 70 de milioane de locuitori) dispune de o piaţă pentru 60.000 de maşini noi pe an. Compania El Nasr Automotive Manufacturing este una dintre cele mai importante fabrici constructoare de automobile, din 1960. Ea produce sub licenţă Fiat Shahine în uzina Helwane.   

Singura întreprindere care lucrează cu maşini şi ale cărei capitaluri sunt străine este Nissan. Şi alte mărci sunt prezente, ca BMW, Mitsubishi, Fiat, Peugeot, Mercedes, Citroën, Hyundai… Ele beneficiază de numeroase facilităţi. 

Potrivit unui expert, condiţiile actuale de calitate şi de preţ în Egipt nu permite exportul spre această piaţă extrem de protejată. Politica guvernamentală, care vizează să reducă dependenţa vizavi de străinătate, favorizează amplu producţia locală.

Ambiţii regionale

Protecţionismul egiptean a mers mai departe, până la punctul în care a respins scăderea taxelor, în cadrul acordurilor sale cu UE, până în anul 2016. Respingerea Loganului ar putea fi justificată şi prin această decizie. Căci „în Egipt i se reproşează Marocului că vrea să introducă indirect produse europene, în baza acordului cvadripartit”, semnalează un expert din sectorul automobilistic.

Egiptul intenţionează să îşi păstreze pentru el piaţa locală. Mai mult chiar, în ceea ce priveşte automobilele, ambiţiile sale constau în dezvoltarea unei industrii naţionale şi chiar să aprovizioneze piaţa din Orientul Mijlociu. Bazându-se pe situaţia sa geografică, Egiptul crede, pornind de la capacitatea sa de dezvoltare zonală, că joacă rolul de platformă între spaţiul său şi Asia.

Cu un parc rulant de 2,9 milioane de maşini, Egiptul are propria sa concepţie de politică economică şi industrială. Cuvântul de ordine este să reducă la maximum posibil dependenţa vizavi de producţia străină. Un demers protecţionist care începe de la limitarea importurilor de vehicule, cu instaurarea de vârfuri tarifare asupra importului şi înăsprirea reglementărilor de introducere în ţară.

Arabia la Zi

×
x close