Statul român vinde întregul pachet de acţiuni deţinut la Daewoo Craiova. Anunţul preliminar de privatizare va fi lansat până cel târziu în prima săptămână a lunii martie, susţine ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. ?Vreau să fie foarte clar , nu vrem să facem la Craiova investiţii imobiliare sau supermarketuri , ci să continuăm activitatea de producţie de automobile?, a subliniat Tăriceanu, precizând că există deja oferte pentru privatizare. Daewoo Craiova, aflată de două luni în administrare specială, are datorii la mai mulţi creditori, printre care si Ministerul Finanţelor.
Premierul, Călin Popescu Tăriceanu, s-a întâlnit vineri la Palatul Victoria, cu reprezentanţii conducerii companiei Ford, pe care i-a asigurat că privatizarea Daewoo Automobile Craiova este o prioritate pentru Guvern. La rândul lor, reprezentanţii Ford au reafirmat interesul companiei pentru participarea la procesul de privatizare al societăţii. Interesate de privatizarea sociatăţii craiovene au mai fost şi General Motors, Renault si Cherry Automobile.
Antena 3