Antena 3 CNN Economic Biz News Business Dacia întrerupe producţia de la Mioveni, pentru a adapta oferta la cerere

Dacia întrerupe producţia de la Mioveni, pentru a adapta oferta la cerere

<1 minut de citit Publicat la 17:16 24 Oct 2008 Modificat la 17:16 24 Oct 2008
Dacia întrerupe producţia de la Mioveni, pentru a adapta oferta la cerere
Dacia îşi va întrerupe producţia la uzina de la Mioveni, pe 30-31 octombrie şi pe 13-14 noiembrie, pentru a adapta programul de fabricaţie la cererea comercială, a anunţat, vineri, producătorul auto. "Fabricaţia de piese de schimb, activitatea anumitor sectoare ale Uzinei Mecanice, cea a centrului CKD (pachete de piese destinate exportului şi asamblării în alte uzine - n.r.), precum şi expediţiile de vehicule vor continua fără întrerupere", se arată într-un comunicat al Dacia, remis agenţiei Mediafax.
Uzina de la Mioveni producea, în ianuarie 2008, 1.300 de vehicule pe zi, nivel maxim în istoria uzinei. Întreruperea activităţii timp de patru zile înseamnă o scădere de 5.200 de unităţi din totalul de 310.000, previzionate pentru anul viitor.
Cifra de afaceri a înregistrat o creştere de 24,5% pe 2007, de la 5,78 miliarde lei (1,63 miliarde euro) la 7,2 miliarde lei (2,15 miliarde euro). Şi profitul net al companiei a crescut cu 17,2%, la 442,34 milioane lei (132,54 milioane euro.
Din ianuarie 2008, producătorul a vândut 194.165 automobile, în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anului trecut.
Antena3.ro

×
x close