Antena 3 CNN Economic Biz News Business Criza financiară internaţională împinge leul în prăpastie

Criza financiară internaţională împinge leul în prăpastie

<1 minut de citit Publicat la 04:19 13 Aug 2007 Modificat la 04:19 13 Aug 2007
Criza financiară internaţională împinge leul în prăpastie
Turbulenţele din marile pieţe financiare cauzate de suspendarea plăţilor de către fondurile sale de investiţii ale BNP Paribas care aveau participaţii pe piaţa americană ipotecară, ar putea amplifica deprecierea leului, din cauza retragerilor investitorilor străini. Specialiştii financiari susţin că riscurile privind deprecierea monedei noastre naţionale sunt destul de mari pentru că evoluţia leului este legată de mişcarea pieţelor internaţionale şi a burselor, iar în prezent avem un context regional nefavorabil, în care investitorii se retrag de pe pieţele emergente.

O analiză a cursului oficial al leului, în ultimele două zile ale săptămânii trecute, arată că moneda naţională s-a depreciat uşor, cu 0,59% de la 3,1702 lei/euro până la 3,1890 lei/euro. Cotaţiile de închidere ale tranzacţiilor pieţei valutare a băncilor arată însă mişcări cu o amplitudine mai mare, descrise de o depreciere a monedei naţionale cu 1%, după ce vineri leul a închis la un nivel de peste 3,20 lei/euro şi ajunsese, în timpul schimburilor, la 3,21 lei/euro. Analiştii spun ca trendul s-a datorat faptului că băncile de peste ocean au continuat să-i împrumute pe americani, deşi au fost avertizate că riscă să nu-şi încaseze banii.

×
x close