Pentru Abdelhak Ahioui, un marocan de 33 de ani, nici nu au existat vreodată alte bănci decît cele musulmane. Coranul îi interzice atât să ia, dar şi să dea dobîndă pentru bani împrumutaţi, iar bancherii Sharia nu ies din vorbele profetului.
Practic, Coranul pune semnul egal între dobîndă şi cămătărie. ?Conform Islamului, nu poţi face bani din bani, pentru că banii nu sînt o marfă pe care să o vinzi şi să o cumperi. Banii sînt doar un mijloc de schimb. Islamul spune că, dacă vrei să faci bani, trebuie să cumperi mărfuri, imobile, să investeşti în ceva şi să scoţi profit.?, spune Fezal Boodhoo, expert comercial la Islamic Bank of Britain.
Depunătorii ştiu de la bun început că nu vor primi dobândă. Banca le oferă un profit estimat, dar pe care nu garantează că îl şi obţine. Este mai echitabil, spune Coranul, să împarţi şi riscul, dar şi beneficiile. ?Banii depunătorilor sunt daţi apoi unor întreprinzători care îi vor investi cum ştiu mai bine. Dacă antreprenorii ies în pierdere, cu toţii ieşim în pierdere. Dacă avem profit, îl împărţim?, explică Fezal Boodhoo.
Finanţele islamice nu investesc în industria alcoolului, deoarece cred că este nocivă pentru societate. Nu investesc în tutun, nu investesc în cazinouri sau jocuri de noroc. Britanicii au devenit dintr-o dată interesaţi de băncile musulmane, după colapsul de pe Wall Street. Deocamdată, băncile Sharia au scăpat neatinse, pentru că Islamul interzice investiţiile în speculaţii financiare la bursă.
Antena 3