Antena 3 CNN Economic Biz News Business Criza financiară a afectat buzunarele a aproape 10 milioane de români

Criza financiară a afectat buzunarele a aproape 10 milioane de români

<1 minut de citit Publicat la 10:14 18 Oct 2008 Modificat la 10:14 18 Oct 2008
Criza financiară a afectat buzunarele a aproape 10 milioane de români
Efectele fluctuaţiilor din sistemele financiare internaţionale se fac simţite şi la noi în ţară. Aproape 10 milioane de români au avut de pierdut sume importante, spun jurnalistii de la cotidianul Jurnalul Naţional. 9,6 milioane de români au ieşit în pierdere anul acesta la capitolul investiţii în instrumente financiare. Dintre aceştia aproape un milion sunt bucureşteni. Cea mai mare parte a păgubiţilor deţin titluri la cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare listate la BVB, iar valoarea acestor titluri a scăzut în acest an cu până la 77%. Scăderea era previzibilă, dacă luăm în calcul scăderea accentuată a Bursei de Valori Bucureşti înregistrată anul acesta - până la 60%.
Nici cei care deţin acţiuni la Fondurile de investiţii nu au scăpat de efectele crizei financiare. În acest sector, acţiunile au scăzut cu până la 65%, potivit datelor furnizate de Intercapital. Şi la fondurile care investesc diversificat s-au înregistrat scăderi ale acţiunilor cu procente cuprinse între 28 şi 45%. Singurele fonduri care au obţinut profit, cu creşteri ale acţiunilor cuprinse între 3,4 şi 12,2 sunt cele monetare şi de obligaţiuni.
Antena 3

×
Etichete: criza economica
x close